Sergiu Conțescu, în vârstă de 44 de ani, este cercetat de polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana în cadrul a 12 cauze penale, transmite Ultimelestiri.md cu referire la zdg.md.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, acesta este suspectat că, în perioada 2014–2025, ar fi înșelat mai multe persoane, cărora le-ar fi promis apartamente și case în Bubuieci.
Oamenii legii susțin că bărbatul ar fi încasat banii, însă imobilele promise nu au fost construite. Prejudiciul cauzat victimelor este estimat la peste trei milioane de lei.
În urma perchezițiilor efectuate în cadrul investigațiilor, polițiștii și procurorii au ridicat mai multe documente relevante pentru anchetă.
Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă între șapte și zece ani de închisoare.
Ziarul de Gardă scrie că persoana vizată în dosar este Sergiu Conțescu, antreprenor despre activitatea căruia publicația a realizat o investigație în noiembrie 2025.
Potrivit investigației, Conțescu a ridicat mai multe blocuri locative în Bubuieci. Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică a constatat la aceste imobile numeroase nereguli despre care afirma că „creează pericol real pentru viața și sănătatea oamenilor”.
Inspectorii avertizau că eventualele incendii produse în blocurile respective ar putea avea consecințe grave.
Ziarul de Gardă relata că în imobile existau cabluri electrice lăsate pe coridoare, iar locatarii semnalaseră incendii și deconectări de la energia electrică. Publicația menționa și cazuri în care copii ar fi fost electrocutați.
Locatarii afirmau că au plătit direct dezvoltatorului pentru apartamentele în care trăiesc, însă nu își puteau perfecta actele de proprietate. Unul dintre blocuri nu fusese dat în exploatare, deși termenul indicat în contract expirase cu mai mulți ani înainte.
Potrivit Ziarului de Gardă, blocurile au fost construite de Sergiu Conțescu și de fosta sa soție, Elena Conțescu, care este consilieră locală în Bubuieci din partea Mișcării Alternativa Națională.
