Potrivit Poliției, în aceeași perioadă, vigilența cetățenilor a permis prevenirea a 123 de tentative de escrocherie, transmite Ultimelestiri.md.
Oamenii legii avertizează că escrocii continuă să se prezinte drept angajați ai companiei Orange, ai Serviciului de Informații și Securitate sau ai Serviciului Fiscal. Aceștia exercită presiuni psihologice asupra victimelor și invocă necesitatea verificării sau stingerii unor credite fictive.
Totodată, în unele cazuri, victimele sunt convinse să contracteze împrumuturi bancare, ceea ce duce la majorarea prejudiciilor. Pentru obținerea banilor, escrocii utilizează tot mai frecvent transferurile electronice și terminalele de plată.
Poliția reamintește că instituțiile bancare și autoritățile publice nu solicită telefonic date personale, coduri de autentificare, parole sau predarea banilor sub pretextul „protejării” acestora. Cetățenii care primesc asemenea apeluri sunt îndemnați să încheie imediat convorbirea și să anunțe Poliția.
