Potrivit instituției, în fața plenului Comisiei, format din nouă membri, vor fi audiați doi candidați la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Este vorba despre avocatul Ion Bîtcă și procurorul Ion Covalciuc, transmite Ultimelestiri.md.
În paralel, completele de evaluare A, B și C vor organiza audieri repetate pentru trei magistrați ale căror dosare au fost trimise spre reevaluare de către Consiliul Superior al Magistraturii. Procedurile îi vizează pe Veronica Cupcea, președintă interimară a Judecătoriei Orhei, Vitalie Budeci, candidat la funcția de judecător la Curtea de Apel Centru, și Ion Bulhac, judecător la Curtea de Apel Centru.
În cadrul ședințelor publice, membrii Comisiei vor adresa întrebări privind constatările preliminare și eventualele neclarități legate de integritatea etică și financiară a persoanelor evaluate.
![]()
![]()
