„Podul de șosea construit în perioada 1972–1973, se află într-o stare tehnică necorespunzătoare, ceea ce impune execuția unor lucrări complexe de reparație capitală și înlocuirea elementelor structurale degradate, în vederea restabilirii parametrilor tehnici și a condițiilor de siguranță”, au declarat drumarii, transmite Ultimelestiri.md.
Lucrările prevăzute în cadrul proiectului includ demontarea căii podului și a suprastructurii existente, consolidarea stâlpilor pilelor, execuția unor rigle noi din beton armat monolit la pile și culee, reparația și remontarea grinzilor, execuția elementelor de racordare ale podului, reparația drumului de acces spre pod pe o lungime de 82,85 metri, precum și alte lucrări conexe.
Podul va avea o lungime de 67,15 metri și o lățime de circa 11,80 metri. Acesta va fi prevăzut cu o parte carosabilă de nouă metri, patru deschideri și două trotuare laterale protejate cu parapete de siguranță.
Pentru asigurarea circulației rutiere pe durata execuției lucrărilor, va fi amenajat un drum de ocolire temporar cu o lungime totală de 765,7 metri. De asemenea, pentru menținerea scurgerii apelor râului Salcia Mare, proiectul prevede construcția unui podeț provizoriu dreptunghiular, realizat din elemente prefabricate din beton armat.
„Reparația capitală a podului va contribui la îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru șoferi și pietoni, la creșterea siguranței rutiere și la modernizarea infrastructurii rutiere din regiune”, consideră autoritățile.
Termenul de execuție a contractului este de 15 luni, iar valoarea totală a acestuia constituie 36.770.646,05 lei, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier.
