Potrivit unui fermier, focul a afectat câteva hectare de cultură, transmite Ultimelestiri.md.
„La colegul nostru s-a aprins grâul. Nu știm cauza. Au venit pompierii, împreună cu ei am stins incendiul. Au ars câteva hectare”, a spus agricultorul.
De asemenea, bărbatul a îndemnat cetățeni să fie prudenți și „să fie foarte atenți cu focul”.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:22, iar pentru stingerea incendiului au fost îndreptate două echipaje de pompieri și salvatori.
„Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins o parte din lanul cu grâu, dar și vegetație uscată din apropiere. Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 16:55 și lichidarea completă la ora 17:16”, au comunicat reprezentanții IGSU.
În urma incendiului, focul au distruse șapte hectare de grâu.
„Datorită acțiunii operative a pompierilor, 39 de hectare de culturi cerealiere au fost salvate, fiind prevenită extinderea flăcărilor și producerea unor pagube considerabile. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite”, au mai declarat autoritățile.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii că arderea vegetației uscate, a miriștilor și a resturilor vegetale reprezintă un pericol major pentru mediu, bunuri materiale și vieți omenești. Focul se poate extinde rapid, afectând terenuri agricole, păduri și gospodării.
IGSU îndeamnă populația să evite utilizarea focului deschis în apropierea zonelor cu vegetație uscată, iar în cazul observării unui incendiu să apeleze Serviciul 112.
Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 13 situații pentru lichidarea focarelor de vegetație uscată.
Amintim că Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de pericol de incendiu pentru cea mai mare parte a Republicii Moldova, avertizarea fiind valabilă în perioada 10–17 iulie.
![]()
![]()
