Reacția vine după ce în spațiul public au apărut informații privind remunerația pe care o va încasa în noua funcție, de circa 100.000 de lei , adică de două ori mai mult decât salariul de ministru, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newtv.md.
„În primul rând, eu niciodată nu am fugit după salarii, pentru că, dacă aș fi avut asta ca prioritate, mă ocupam cu altceva în viață. În ceea ce privește acuzațiile, nu am fost și nici nu intenționez să fiu implicat în ceea ce se invocă. Dacă aș fi avut asemenea intenții, probabil ar fi existat mai mult decât simple acuzații politice", a spus Alaiba.
Dumitru Alaiba a fost numit în funcția de membru al Consiliului de supraveghere al BNM, joi, 10 iulie, cu votul a 56 de deputați.
Alaiba este licențiat în domeniul finanțelor și, în 2005, a obținut diploma de master în "International Project Management" de la Universitatea de Științe Aplicate din Rovaniemi, Finlanda.
