Declarația aparține ambasadorului UE la Chișinău, Janis Mazeiks, care a menționat în cadrul unei emisiuni de la Realitatea.md că toate statele candidate, care au aderat la Uniunea Europeană, au desfășurat astfel de referendumuri, transmite Ultimelestiri.md.
„Ceea ce am observant noi, din experiența precedentă, practic toate statele candidate, care au aderat la Uniunea Europeană, au desfășurat referendumuri. Unele au făcut-o din motiv că trebuiau să desfășoare un referendum, alte țări au optat în favoarea referendumului pentru că subiectul era atât de important, încât au dorit să aibă opinia cetățenilor în acest sens. A fost alegerea lor liberă. Eu înțeleg că în cazul Republicii Moldova este exact a doua variantă. Cu adevărat, se dorește să se afle care este opinia cetățenilor, dacă cu adevărat, parcursul țării, este cel pe care cu adevărat și-l doresc. Din această perspectivă, eu consider că ideea este una bună. Noi desigur, verificăm și din partea noastră, dacă nu există anumiți factori care ar limita desfășurarea referendumului. De multe ori mizăm anume pe opinia Comisiei de la Veneția, și Comisia de la Veneția nu s-a pronunțat cu o opinie, în care să spună că nu puteți organiza referendumul concomitent cu alegerile prezidențiale sau cu orice alt tip de alegeri. Important este ca subiectul să nu fie același propus atât referendum, cât și în alegeri.
Noi am înțeleg argumentul președintei, din ce motiv a propus să fie combinate referendumul cu alegerile prezidențiale, este întrebarea legată de prezența la vot, din experiența precedentă a Republicii Moldova, s-au desfășurat niște referendumuri în trecut, însă ele au întrunit fie că doar 1/3 din alegătorii înregistrați, în alte ori, mai puțin de 1/3, și da, la alegerile prezidențiale, de obicei, prezența la vot este una dintre cele mai înalte. Eu sper că o să avem și o prezență înaltă la referendumul următor, deoarece este chiar important să înțelegem dacă această determinare puternică a președintei, a Guvernului, a Parlamentului, dacă această determinare de avansare pe parcursul european este împărtășită și de cetățeni”, a declarat ambasadorul UE.
Totuși, fiind întrebat despre poziția UE la un eventual eșec în ziua referendumului, Janis Mazeiks a spus că dacă rezultatul va fi negativ, atunci UE va respecta voința poporului și vor continua să coopereze cu autoritățile de la Chișinău.
„Dacă răspunsul va fi pozitiv, acest efort va fi continuat și de Guvernele care vor urma. Iar dacă rezultatul va fi negativ? Desigur, noi vom respecta dorința, voința poporului și vom continua să cooperăm, colaborăm în continuare cu Guvernul, în ce măsură va fi pregătit Guvernul să continue această colaborare. Dar desigur, ar fi o dezamăgire mare pentru noi, rezultatul negativ, deoarece aici, în Republica Moldova, au fost prezenți atâția lideri europeni, atât de mult încurajați de aspirațiile cetățenilor, și a conducerii Republicii Moldova, de a schimba țara spre bine”, a conchis oficialul.
Maia Sandu a inițiat referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană în decembrie 2023. Președintele a spus că își dorește ca referendumul să aibă loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, întrucât trebuie să avem o rată de participare cât mai înaltă la vot.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CC) urmează să emită o hotărâre în acest sens. Tot atunci, în decembrie 2023, șeful statului a menționat că-și dorește un nou mandat de președinte pentru a contribui la agenda europeană a R. Moldova.
