Într-o postare pe pagina sa de Facebook, premierul a scris că această zi este importantă pentru R. Moldova, iar avizul pozitiv din partea CE este rezultatul muncii pe care au depus-o toți cetățenii R. Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
„Zi importantă pentru Republica Moldova. Comisia Europeană a recomandat astăzi statelor membre ale UE să deschidă negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este calea pe care au ales-o cetățenii noștri și rezultatul muncii pe care am depus-o cu toții. O recunoaștere a eforturilor noastre de a armoniza legislația națională la cea europeană, de a consolida instituțiile statului, de a moderniza satele și orașele, și de a ne adapta standardele și valorile comunitare”, a scris Dorin Recean.
Prim-ministrul a menționat că recomandarea pozitivă a Comisiei vine la un an și jumătate după ce R. Moldova a depus cererea de aderare la UE, timp în care autoritățile au consolidat aspirațiile europene.
„Anunțul Comisiei însă, nu trebuie privit ca o realizare finală. Noi va trebuie să continuăm să muncim cu o intensitate și mai mare până vom deveni membri deplini ai Uniunii Europene. Este și principalul punct de referință pentru discuția șefilor de state și guverne la Consiliul European din decembrie, când va fi luată decizia finală privind deschiderea negocierilor”, a conchis Recean.
Ultimelestiri.md amintește că Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina și R. Moldova. Potrivit Raportului Comisiei Europene privind extinderea UE, decizia finală urmează să fie luată în luna decembrie la summit-ul Consiliului UE.
La scurt timp, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție în care a spus că recomandarea CE este un pas al autorităților și al tuturor moldovenilor care muncesc pentru a transforma R. Moldova într-un stat democratic.
