Potrivit expertului, instituția, cunoscută drept „Casa Rusă”, și-a depășit de mult rolul cultural inițial, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiochisinau.md.
„Centrul cultural rus, care trebuia să dezvolte relațiile culturale, s-a transformat într-un element al războiului hibrid al Federației Ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia este una logică”, a afirmat Ion Tăbârță.
Acesta a explicat că măsura se înscrie în reacția autorităților față de acțiunile Moscovei din ultimii ani, inclusiv față de incidentul în care fragmente ale unor drone au căzut pe teritoriul Republicii Moldova.
„A fost răspunsul guvernului la politicile ostile ale Rusiei. Mai ales că Moscova a negat cu vehemență că acele obiecte ar fi fost lansate de pe teritoriul său”, a precizat analistul.
În reacție, Kremlinul și-a exprimat regretul și a acuzat Chișinăul de „antagonizare”. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat pentru agenția TASS că autoritățile moldovene „neagă tot ce ține de Rusia”.
Centrul Rus de Cultură și Știință este finanțat prin agenția Rossotrudnicestvo, aflată pe lista entităților sancționate internațional și considerată de Uniunea Europeană drept unul dintre instrumentele principale prin care Kremlinul își promovează influența strategică externă.
Decizia Executivului va intra în vigoare doar după examinarea și votarea proiectului de către Parlament, urmată de promulgare.
