Igor Grosu a declarat că procesul de desemnare a noului premier va avea loc într-un termen scurt, astfel încât Executivul să-și poată relua activitatea în formula completă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„Nu există riscul să ajungem la anticipate. Noi credem că o să ne mișcăm foarte repede, să știm candidatul până la sfârșitul săptămânii, să vină cu lista de miniștri foarte repede”, a declarat liderul PAS.
Întrebat dacă ar putea fi propus pentru funcția de prim-ministru, Grosu a spus că va trata o asemenea propunere cu responsabilitate, însă decizia va fi luată în cadrul fracțiunii parlamentare.
„Eu o să tratez propunerea asta cu mare responsabilitate, dar decizia o să o luăm la fracțiune. Eu nu o să pot cumula două funcții, chiar dacă aș munci numai pentru un salariu, legea nu o să îmi permită”, a menționat Igor Grosu.
Amintim că premierul Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia vineri, 3 iulie, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, în care oficialul a precizat că a acceptat funcția cu responsabilitate și cu convingerea că poate contribui la schimbarea lucrurilor în bine.
La scurt timp, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că a luat act de cererea de demisie a prim-ministrului și i-a mulțumit pentru faptul că și-a asumat responsabilitatea de a conduce Guvernul într-o perioadă complicată, când erau necesare reforme și restructurări importante.
