Furtună afirmă că acest referendum deschide calea ingerințelor externe, mai ales din partea Uniunii Europene, și riscă să impună Republicii Moldova directive și legislație străine fără a respecta voința poporului moldovean, transmite Ultimelestiri.md cu referire la libertv.md.
Ea a subliniat că, în ciuda faptului că Republica Moldova nu este membră a Uniunii Europene, ar putea fi obligată să-și modifice legislația și Constituția pentru a se conforma unor cerințe externe.
„Referendumul prin care am fost forțați să trecem la apogeul uzurpării puterii în stat de către o structură politică criminală. Pe lângă numeroasele încălcări grave ale legislației, de la aprobarea organizării sale și până la validarea ilegală la Curtea Constituțională, guvernarea a împiedicat zeci de mii de oameni să-și exercite dreptul fundamental – dreptul la vot. Mai mult decât atât, pentru a valida referendumul, s-au efectuat manipulări grosolane cu numărul participanților, iar decizia de a modifica Constituția afectează grav suveranitatea Republicii Moldova”, a declarat Victoria Furtună.
În același timp, Victoria Furtună a acuzat guvernarea de manipulări grosolane cu numărul participanților la vot, susținând că s-au făcut eforturi pentru a împiedica zeci de mii de cetățeni să își exercite dreptul fundamental la vot. În opinia sa, prin acest referendum „forțat”, puterea legislativă ar fi fost practic transferată în mâinile Uniunii Europene, aspect ce periclitează suveranitatea și viitorul național al Republicii Moldova.
