În cadrul unei emisiuni televizate, Igor Grosu a spus că Rusia o să aibă în continuare două instrumente pe care o să le folosească în R. Moldova. Potrivit lui, este vorba despre banii pentru a încerca să corupă alegătorii și propaganda, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Unimedia.info.
„Este o dovadă pe față că Federația Rusă a pus miza pe grupările criminale organizate. O să aibă în continuare două instrumente pe care o să le folosească ei în Republica Moldova: banii pentru a încerca să corupă alegătorii și propaganda. Aceștia sunt partenerii lor, reprezentanții grupării criminale organizate care vor promova agenda Federației Ruse și vor încerca să perturbeze parcursul nostru european, dar sunt sigur că lor nu o să le reușească pentru că noi nu o să stăm cu mâinile în buzunare, iar instituțiile vor continua să-și facă treaba”, a declarat Grosu.
Ultimelestiri.md amintește că, pe data de 21 aprilie, într-unul dintre hotelurile din Moscova are loc un eveniment al partidelor de opoziție afiliate fugarului Ilan Șor. Sunt prezenți: Ilan Șor, bașcanul Evghenia Guțul, președintele Adunării Populare al Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, liderul „Șansă”, Alexei Lungu, deputata Marina Tauber, inclusiv parlamentarul Vasile Bolea.
După partea declarațiilor oficiale a urmat un concert cu mai mulți artiști din Rusia, printre care Nikolai Baskov, Jasmin, soția fugarului, și Filip Kirkorov. Toți au cântat câte o piesă sau două în limba română, căreia i-au spus „moldovenească”.
„O țară întreagă i-a văzut pe trădătorii de țară la Moscova. Cred că putem spune clar că la Moscova s-a creat blocul criminal organizat Victoria/Pobeda”. Așa a comentat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, crearea Blocului Politic Victoria.
Mai mulți cetățeni care se întorceau de la Moscova au fost documentați suplimentar de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul Vamal, după ce aceștia au opus rezistență și au încercat agresiv să eludeze verificarea bagajelor, conform Poliției de Frontieră.
Poliția de Frontieră a venit cu o reacție în care se arată că, în seara zilei de 22 aprilie, la Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit procedurilor legale, pasagerilor li s-a solicitat la controlul vamal verificarea bagajelor, moment în care aceștia au manifestat opoziție și au încercat agresiv să eludeze controlul, adresând cuvinte jignitoare și provocatoare în direcția funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră.
