În cadrul declarațiilor pentru presă, Grosu a spus că exercițiile militare nu sunt altceva decât un spectacol de forță menit să distragă atenția de la impasul economic, social și energetic profund în care se află regiunea transnistreană, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
„Orice regim separatist prezintă pericol pentru orice stat civilizat. Evident că prezintă pericol și nu este prima dată când ei bravează cu ceea ce le-au dat și lăsat Federația Rusă – armament și ofițeri”, a declarat Grosu.
Totodată, președintele Parlamentului a acuzat în mod direct Federația Rusă de întreținerea acestui scenariu periculos.
„Modelul după care a fost construit, finanțat și susținut de Federația Rusă acest regim a ajuns într-un mare impas”, a afirmat el.
De menționat că regimul de la Tiraspol, sprijinit de GOTR, pregătește, pentru data de 21 iunie, evenimente dedicate unei așa-numite reconstituiri a operațiunii Iași-Chișinău din cel de-al Doilea Război Mondial.
O repetiție a avut loc miercuri pe malul râului Nistru, în zona orașului Tiraspol, și a implicat 16 unități de tehnică militară, 13 piese de artilerie, muniții oarbe și materiale pirotehnice.
Citește și: Chișinăul condamnă acțiunile cu caracter militar din stânga Nistrului

Un comentariu
Pingback: Exerciții militare nocturne în Transnistria: Ce spune Chișinăul - Ultimele ştiri din Moldova