Grosu a declarat că există unele subiecte asupra cărora între majoritatea parlamentară și opoziție nu există un consens. Potrivit lui, asta pentru că „unii deputați suferă de ipocrizie și nu recunosc pericolele reale, cum ar fi amenințările venite dinspre Kremlin”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova.md.
„Sunt proiecte care merg foarte bine, precum Convenția privind protecția patrupedelor sau cele din agricultură, unde toți au votat unanim. Dar există și subiecte unde nu avem consens, mai ales când vine vorba de combaterea corupției sau de influențele externe. Aici unii colegi suferă de ipocrizie și nu recunosc pericolele reale, cum ar fi amenințările venite dinspre Kremlin”, a declarat Grosu.
Președintele Parlamentului a subliniat că divergențele apar mai ales atunci când se discută despre ingerințele externe în politica internă a Moldovei și despre orientarea proeuropeană a țării.
„Lăsați deoparte criticile minore și haideți să construim o Moldovă europeană, în spațiul păcii și stabilității”, a adăugat acesta.
