Miniștrii se vor pronunța cu privire la 13 proiecte de acte normative și avize, transmite Ultimelestiri.md.
1. Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
2. Aviz asupra proiectului de lege cu privire la modificarea unor acte normative în domeniul fiscal;
3. Proiect de hotărâre a Guvernului privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Quebecului în domeniul securității sociale și împuternicirea delegației oficiale pentru negocierea acestuia;
4. Proiect de lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, sectoriale și concesiuni;
5. Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 215/2016 cu privire la tineret;
6. Proiect de hotărâre a Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind eliberarea brevetelor europene din 1973, astfel cum a fost revizuită ulterior;
7. Proiect de hotărâre a Guvernului privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului Administrativ dintre Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Departamentul de Ocupare a Forței de Muncă și Dezvoltare Socială al Canadei, pentru implementarea Acordului privind securitatea socială dintre Republica Moldova și Canada;
8. Proiect de hotărâre a Guvernului privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Qatar privind asistența administrativă reciprocă pentru aplicarea corectă a legislației vamale și pentru prevenirea și combaterea contravențiilor vamale;
9. Proiect de hotărâre a Guvernului privind modificarea unor hotărâri ale Guvernului în domeniul metrologiei legale;
10. Proiect de hotărâre a Guvernului privind modificarea unor hotărâri ale Guvernului referitoare la indemnizația viageră;
11. Proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1060/2023 privind organizarea și funcționarea Instituției Publice Centrul Național pentru Energie Durabilă;
12. Proiect de hotărâre a Guvernului privind modificarea unor hotărâri ale Guvernului referitoare la consolidarea capacității instituționale și operaționale a IP ONIPM și reformarea mecanismului de funcționare a Fondului Național pentru Mediu;
13. Aviz asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative privind optimizarea procedurilor referitoare la actele permisive.
