Mai exact, MAE respinge categoric conținutul unui material fals, atribuit în mod eronat postului Euronews, care prezintă declarații nereale ale unui secretar de stat din cadrul ministerului. Videoclipul în cauză a fost publicat și distribuit pe scară largă pe platformele de social media, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agerpres.ro.
Ministerul califică aceste acțiuni drept parte a unui tipar mai amplu de campanii de dezinformare și manipulare, menite să creeze frică și să influențeze opinia publică.
„MAE reiterează sprijinul total al României pentru eforturile autorităților de la Chișinău în combaterea dezinformării și consolidarea rezilienței informaționale. România rămâne un partener dedicat al Republicii Moldova în promovarea valorilor europene, statului de drept și unei prese libere și independente”, se arată în mesajul MAE român.
Totodată, MAE de la București subliniază că în ultimii ani, iar mai intens în ultimele luni, a avut loc o campanie susținută de manipulare și interferență informațională străină, care a vizat opinia publică din România și, recent, alegerile din țară.
