Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu a scris că R. Moldova a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene. Astfel, la doi ani de la obținerea statutului de țară candidată, va avea loc prima Conferință Interguvernamentală Moldova – UE, la 25 iunie, care, potrivit președintelui, fixează începerea negocierilor de aderare, transmite Ultimelestiri.md.
„În spatele acestor eforturi de modernizare a țării stau mii de oameni din instituțiile statului și munca fiecăruia dintre ei are un impact crucial asupra obiectivului nostru de țară – să pregătim R. Moldova pentru aderare până în 2030. Moldova – membră a Uniunii Europene – este singura cale de dezvoltare prin care vom asigura pacea, bunăstarea și o viață mai bună pentru toți cetățenii noștri. La referendumul din toamnă, poporul Republicii Moldova va decide dacă anume aceasta este direcția de dezvoltare a țării și moștenirea pe care o lăsăm generațiilor următoare”, a scris Maia Sandu.
În acest sens, președintele R. Moldova i-a urat succes delegației care va reprezenta țara noastră la Luxemburg, la lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
R. Moldova a solicitat aderarea la Uniunea Europeană pe 3 martie 2022, în aceeași zi cu Georgia și la trei zile după Ucraina. Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat oficial Consiliului Europei să i se acorde R. Moldova o perspectivă europeană și statut de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, cu o serie de condiții privind începerea negocierilor de aderare, iar pe 23 iunie, Consiliul Europei a acordat R. Moldova statutul de țară candidată la aderare.
Pe14 decembrie 2023, Consiliul Europei a aprobat deschiderea negocierilor pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, țara noastră este una dintre cele nouă țări candidate actuale la UE, împreună cu Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia și Ucraina.
![]()
![]()
![]()

15 comentarii
Pingback: UE confirmă: Negocierile de aderare cu Moldova, lansate la 25 iunie - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Recean va conduce delegația R. Moldova la lansarea negocierilor cu UE - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Aderarea la UE. Peskov: Mulți moldoveni doresc apropierea de Rusia - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Daniela Morari: Conferința de la Luxemburg are un puternic mesaj politic - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Lansarea negocierilor de aderare: Agenda vizitei delegației R. Moldova - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Luminița Odobescu salută deschiderea negocierilor cu Moldova și Ucraina - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Începerea negocierilor de aderare la UE. Gherasimov: Un moment istoric - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Prima fotografie a Delegației Moldovei la Luxemburg. Mesajul lui Recean - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Începerea negocierilor de aderare la UE: Președinta CE felicită Moldova - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Mureșan cere membrilor UE mai multă asistență financiară pentru Moldova - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Lansarea negocierilor de aderare. Metsola: O zi care va intra în istorie - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Gherasimov: Tiraspolului i se va propune să implementeze legislația UE - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Recean, în dialog cu Marele Duce al Luxemburgului. Temele abordate - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Declarațiile lui Recean la sosirea delegațiilor: Viață prosperă acasă - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Președintele Consiliului European, António Costa, vine la Chișinău - Ultimele ştiri din Moldova