Iohannis a spus că România sprijină parcursul european al R. Moldova şi al Ucrainei, precum şi al Balcanilor de Vest în ceea ce privește aderarea la UE, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Mediafax.ro.
„Politica de extindere a Uniunii Europene este un proces cu valenţe strategice, care trebuie continuat. În acest context, am reiterat sprijinul principial şi ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova şi al Ucrainei, precum şi al partenerilor din Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în procesele de reformă”, a declarat Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că România vrea ca negocierile de aderare în cazul Ucrainei şi Republicii Moldova să înceapă în acest an.
„Totodată, am reiterat susţinerea fermă a României pentru adoptarea până la finalul acestui an a deciziei de deschidere a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova”, a precizat Klaus Iohannis.
Ultimelestiri.md amintește că Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare pentru Ucraina și R. Moldova. Potrivit Raportului Comisiei Europene privind extinderea UE, decizia finală urmează să fie luată în luna decembrie la summit-ul Consiliului UE.
La scurt timp, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție în care a spus că recomandarea CE este un pas al autorităților și al tuturor moldovenilor care muncesc pentru a transforma R. Moldova într-un stat democratic.
De asemenea, premierul Dorin Recean a spus că această zi este importantă pentru R. Moldova, iar avizul pozitiv din partea CE este rezultatul muncii pe care au depus-o toți moldovenii.
