Klaus Iohannis s-a arătat bucuros că eforturile R. Moldova, la fel ca şi cele ale Ucrainei, au fost recunoscute la reuniunea Consiliului European din decembrie 2023, când ambele state au primit undă verde privind începerea negocierilor de aderare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Stirileprotv.ro.
„Decizia de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a reprezentat un obiectiv strategic pentru România, pe care l-am susţinut cu toată tăria. România este şi va fi alături de cele două state şi în procesul de negociere, deoarece cunoaştem foarte bine complexitatea acestuia, dar şi beneficiile pentru cetăţeni. Este crucial ca R. Moldova şi Ucraina să primească în continuare sprijin financiar şi expertiză pentru consolidarea instituţională şi a mediului de investiţii, care să creeze stabilitate şi prosperitate”, a afirmat şeful statului român.
El a subliniat că, dintre ţările din regiune, R. Moldova a resimţit cel mai mult impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, dar şi al acţiunilor hibride ruse pentru destabilizarea sa.
„Autorităţile de la Chişinău au avut resurse interne limitate pentru a gestiona crizele suprapuse cu care s-au confruntat şi pentru a avansa procesul de integrare europeană. Au acţionat însă energic şi au dovedit o voinţă politică deosebită pentru a aşeza ireversibil R. Moldova pe drumul către Uniunea Europeană”, a adăugat preşedintele României.
Ultimelestiri.md amintește că, pe 14 decembrie, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și R. Moldova.
Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că decizia Consiliului European reprezintă un moment istoric pentru R. Moldova.
