Potrivit unei postări publicate de oficială, aceasta s-a întâlnit la Palatul Chigi cu ministrul italian pentru Afaceri Europene, Tommaso Foti. Discuțiile au vizat progresele înregistrate de Republica Moldova în negocierile de aderare la UE, prioritățile pentru următoarele luni și sprijinul oferit de Italia în acest proces, transmite Ultimelestiri.md.
„Italia este al patrulea cel mai mare investitor în Republica Moldova și un susținător al parcursului nostru european”, a menționat Cristina Gherasimov.
Un alt subiect abordat a fost comunitatea numeroasă de moldoveni din Italia, despre care vicepremiera a spus că este apreciată pentru contribuția sa la economia și societatea italiană.
La Roma, Cristina Gherasimov a avut și o întrevedere cu viceministrul italian de Externe, Edmondo Cirielli. Cei doi oficiali au discutat despre continuarea reformelor inițiate în Republica Moldova, consolidarea parteneriatului bilateral și cooperarea în domeniile securității energetice, economice și sociale.
De asemenea, părțile au abordat posibilitățile de atragere a unor noi investiții italiene în Republica Moldova.
Vicepremiera a mulțumit autorităților italiene pentru susținerea oferită parcursului european al Republicii Moldova și pentru sprijinul acordat cetățenilor moldoveni aflați în Italia.
