În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre progresul Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, securitatea regională și sprijinul UE pentru eforturile de modernizare a țării, transmite Ultimelestiri.md.
Șefa statului a exprimat recunoștință pentru asistența financiară semnificativă oferită de Uniunea Europeană.
Totodată, președinta Maia Sandu a subliniat importanța susținerii Ucrainei, inclusiv pentru asigurarea securității în Republica Moldova și în regiune.
De asemenea, șefa statului a reafirmat angajamentul țării noastre de a avansa în parcursul european, subliniind că autoritățile vor finaliza reformele inițiate, inclusiv, în domeniul justiției.