În cadrul dialogului, Maia Sandu le-a descris oficialilor reformele din domeniul justiției drept „priorități fundamentale în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și al angajamentului său de consolidare a statului de drept”, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
GRECO este organismul Consiliului Europei care monitorizează prevenirea și combaterea corupției în statele membre. Republica Moldova este membră a GRECO din 2001 și este evaluată periodic.
Conform celui mai recent raport al GRECO, Republica Moldova a înregistrat unele progrese în prevenirea corupției, dar reformele nu avansează suficient de rapid.
Dintre cele 25 de recomandări formulate anterior pentru autoritățile moldovene, doar șapte au fost implementate integral, 12 au fost implementate parțial, iar șase rămân neaplicate.
