Într-o postare pe platforma X, Maia Sandu a exprimat mulțumiri Danemarcei pentru leadershipul și dedicarea demonstrate pe parcursul celor șase luni în care a deținut Președinția Consiliului UE, transmite Ultimelestiri.md.
„Cele mai bune urări Ciprului cu ocazia preluării Președinției Uniunii Europene și președintelui Nikos Christodoulides. Privim cu speranță și încredere spre lunile care urmează. Mulțumiri sincere Danemarcei pentru leadershipul și dedicarea demonstrate în ultimele șase luni”, a scris Maia Sandu.
Cipru a preluat, începând de joi, 1 ianuarie, Președinția Consiliului Uniunii Europene, funcție exercitată prin rotație de statele membre pentru mandate de câte șase luni. Mandatul cipriot se va desfășura în perioada ianuarie–iunie 2026 și urmează celui deținut de Danemarca.
Pe durata acestui mandat, autoritățile de la Nicosia vor coordona reuniunile Consiliului UE la nivel ministerial și vor avea rol de mediator în negocierile dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
![]()
