În cadrul unei emisiuni de la Moldova1.md, editorialistul a declarat că fiecare formațiune are dreptul să decidă dacă participă sau nu la consultările prezidențiale, însă prezența la discuții ar oferi posibilitatea de a transmite un mesaj direct cetățenilor, transmite Ultimelestiri.md.
„E dreptul lor să participe, e dreptul lor să refuze. Desigur că e un joc politic. Eu, dacă aș fi lider de partid, aș merge, aș vorbi în fața cetățenilor, le-aș spune punctul meu de vedere, cum văd această criză, cum ar trebui să procedeze Maia Sandu sau partidul de guvernământ. E o modalitate de a comunica. A nu te prezenta e tot un fel de comunicare. Adică nu îmi pasă, e totul formal… E totuși conform Constituției”, a declarat Nicolae Negru.
Analistul a subliniat că, în actualul context politic, existența unei majorități parlamentare limitează incertitudinile privind desemnarea noului premier.
„Dacă nu ar exista majoritatea parlamentară, atunci ai spune ceva. Dar în cazul de față, desigur că Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, trebuie să țină cont de existența unei majorități parlamentare”, a afirmat acesta.
Referindu-se la demisia premierului Alexandru Munteanu, Nicolae Negru consideră că aceasta a fost provocată de divergențele privind politica fiscală pentru anul 2027.
„Această demisie este provocată de conflictul legat de politica fiscală pentru anul 2027”, a spus editorialistul, menționând că măsurile propuse au generat nemulțumiri atât în Guvern, cât și în mai multe sectoare ale economiei.
Potrivit lui, majorarea TVA pentru medicamente, criticată de ministrul Sănătății, protestele agricultorilor, nemulțumirile exprimate de reprezentanții HoReCa și divergențele dintre premier și ministrul Educației au arătat că reforma fiscală a fost promovată prea rapid.
„Înclin să dau dreptate Parlamentului, politicienilor, fiindcă atunci când faci o reformă trebuie să vezi care va fi impactul. Dacă va fi un impact puternic, care va destabiliza situația, atunci mai bine să faci pas cu pas”, a explicat Nicolae Negru.
Totodată, analistul consideră că Parlamentul trebuie să exercite un control mai riguros asupra activității Guvernului.
„Conform Constituției, Parlamentul exercită controlul parlamentar asupra executivului. Parlamentul reprezintă cetățenii Republicii Moldova și deputații trebuie să se asigure că totul merge cum se cuvine în Guvern”, a declarat acesta.
În ceea ce privește viitorul prim-ministru, Nicolae Negru spune că nu l-ar susține pe antreprenorul Vasile Tofan, despre care afirmă că „ar fi un alt Munteanu”, și consideră că Marcel Spatari ar fi cea mai potrivită opțiune.
„Aș opta pentru Marcel Spătari. El a făcut reforme bune, apreciate în Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Este președintele Comisiei pentru Integrare Europeană. Mi se pare că este o comisie-cheie în momentul de față. Are experiență, este tânăr, energic și este din PAS. Înseamnă că nu vor fi conflicte majore”, a conchis Nicolae Negru.
Amintim că Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru pe 3 iulie, după opt luni de mandat. Din 8 iulie, interimatul funcției este asigurat de vicepremierul pentru economie și digitalizare, Eugeniu Osmochescu, până la învestirea unui nou Guvern.
În aceeași zi, președinta Maia Sandu a anunțat că va avea consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Discuțiile sunt programate pentru 10 și 11 iulie, la Președinție. Astăzi sunt invitate fracțiunile din opoziție, iar sâmbătă va avea loc consultarea cu fracțiunea PAS.
