Oficialul a precizat în studioul emisiunii În Profunzime de la ProTV că actualmente sistemele care pot lovi ținte aeriene sunt livrate în mare parte Ucrainei, iar cele disponibile merg spre statele care ajută țara vecină, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
„Este o întrebare mai complexă. Este nevoie de sisteme de intercepție, care nu sunt disponibile acum. Majoritatea merg pentru Ucraina, ceea ce contribuie la apărarea noastră. (…) Noi mai așteptăm, dar și prețurile au crescut semnificativ”, a menționat ministrul.
Conform lui, al doilea radar pentru identificarea amenințărilor din aer urmează să ajungă în Republica Moldova în anul 2025. Când va fi procurat cel de-al treilea echipament deocamdată nu se cunoaște.
