„Stranie. De aceea că atunci când afirmi astfel de lucruri serioase trebuie să vii și cu argumente. Ori eu îmi pun întrebarea: dar asta cum la modul practic? (…). Dacă nouă ne spuneau SUA, Canada și UK, dacă ne doresc binele. «Fiți atenți, drag popor al R. Moldova, că urmează: unul, iată conform datelor noastre secrete și agenților de la Chișinău, urmează scenariul x pe data cutare, în perioada asta urmează asta». Și în felul dat, autoritățile statului să întreprindă măsuri ca lucrurile astea să nu se întâmple. Dar ei nouă ne spun așa abstract. (…). Nu cred că este realistic atâta timp cât nu ne spun ce ne așteaptă, așa abstract da”, a declarat deputatul socialist, reacționând la avertismentul celor trei guverne, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
Întrebat de prezentatoarea Mariana Rață cine ar fi actorii destabilizării și dacă el sau Igor Dodon ar putea fi unul dintre ei, deputatul PSRM a negat menționând că „nu este agent”.
„Întrebați-l pe domnul Dodon. Nu cred”, i-a luat apărarea lui Dodon, menționând că nu se duce cu regularitate doar la Moscova, dar are deplasări și în UE. „Iată săptămâna viitoare are o deplasare într-un stat UE. Asta ce înseamnă, că e vreun agent al vreunui stat UE?”
Citește mai departe pe tv8.md.
