Într-un comunicat, formațiunea politică susține că va sprijini reformele necesare integrării europene, dar consideră că dezvoltarea comunităților locale trebuie susținută prin mecanisme fiscale care să le permită atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Platformei DA, programul Executivului prevede continuarea reformei administrației publice locale și a procesului de amalgamare, însă nu oferă suficiente instrumente economice pentru dezvoltarea noilor comunități. Formațiunea pledează pentru descentralizare fiscală și propune ca o parte din impozitul pe profit al persoanelor juridice să rămână în bugetele autorităților locale.
„Descentralizarea administrativă trebuie să fie însoțită de descentralizare economică și de instrumente financiare care să permită comunităților locale să se dezvolte și să prospere”, se arată în comunicat.
Platforma DA susține, de asemenea, că agricultura trebuie tratată ca o industrie strategică și că dezvoltarea sectorului nu ar trebui să se limiteze la acordarea de subvenții. Formațiunea propune investiții în procesarea producției agricole, dezvoltarea fabricilor de prelucrare, susținerea cooperativelor, extinderea sistemelor de irigații și promovarea unui brand agroalimentar național.
Totodată, partidul consideră că reducerea importurilor, diminuarea deficitului comercial, creșterea exporturilor și consolidarea independenței energetice ar trebui să devină obiective economice prioritare ale statului.
În încheiere, Platforma DA precizează că va susține toate reformele care contribuie la integrarea europeană și modernizarea Republicii Moldova, însă va continua să promoveze o viziune economică axată pe dezvoltarea producției interne, consolidarea autonomiei financiare a autorităților locale și sprijinirea agriculturii și exporturilor.
