Oficialii au discutat, de asemenea, despre măsurile întreprinse de Guvern pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor și despre deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pe primul cluster – „Valori fundamentale”, transmite Ultimelestiri.md.
Șeful Executivului a evidențiat rolul Consiliului Europei în consolidarea democrației în Republica Moldova și a prezentat prioritățile Guvernului pentru perioada următoare. Potrivit premierului, pe lângă atragerea investițiilor și stimularea creșterii economice, autoritățile își propun implementarea unor reforme în mai multe domenii.
Printre priorități se numără și reforma administrației publice locale, care urmărește crearea unor primării mai puternice, apropierea serviciilor publice de cetățeni, consolidarea echipelor din administrația locală și extinderea oportunităților de dezvoltare pentru comunități.
La rândul lor, coraportorii APCE au apreciat eforturile autorităților de la Chișinău în avansarea reformelor, consolidarea instituțiilor statului și menținerea angajamentului ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii, oficialii au făcut și un schimb de opinii privind provocările la adresa democrației, inclusiv experiența Republicii Moldova în combaterea dezinformării, a finanțării ilegale a campaniilor electorale și a tentativelor de influențare a votului prin coruperea alegătorilor.
