Potrivit Infotag, acest lucru a fost declarat de PSRM în legătură cu informaţiile conform cărora Franţa intenţionează să deschidă o misiune de apărare permanentă în Moldova sub pretextul ameninţărilor din partea Rusiei, transmite Ultimelestiri.md.
Conform articolului 11 din Legea Fundamentală, „Republica Moldova nu permite staţionarea forţelor armate ale altor state pe teritoriul său".
În acelaşi timp, scopul misiunii militare nu este un secret. Conform preşedintelui francez, deschiderea misiunii va „creşte compatibilitatea forţelor armate ale celor două ţări", este stipulat în comunicatul PSRM.
Potrivit socialiştilor, această „Iniţiativă comună este deosebit de periculoasă în prezent, când preşedintele Franţei face declaraţii iresponsabile cu privire la intenţia de a introduce trupe franceze pe teritoriul Ucrainei, unde se desfăşoară acţiuni militare".
„Astfel, Moldova neutră ar putea deveni complice la aventura unei ţări NATO de extindere a conflictului militar", remarcă socialiştii.
PSRM solicită Maiei Sandu „respectarea Constituţiei şi renunţarea la militarizarea ţării, care ar putea duce la implicarea periculoasă a Republicii Moldova într-un conflict militar".
