Socialiștii au calificat această decizie drept una cinică și spun că astfel se încearcă coruperea angajaților misiunilor diplomatice din afara țării, chiar înainte de alegerile prezidențiale, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newtv.md.
„În condițiile în care sute de mii de pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu mulți copii și monoparentale abia reușesc să-și asigure existența, când școlile și instituțiile medicale se închid masiv, când autoritățile declară lipsa de fonduri pentru compensarea facturilor de încălzire în perioada rece a anului, regimul de la guvernare creează o clasă parazitară de „băieți de bani gata”, care vor fi asigurați cu de toate din copilărie”, se precizează într-un comunicat de presă al PSRM.
Partidul Socialiștilor declară că va contesta aceste inițiative la Curtea Constituțională.
Ultimelestiri.md amintește că la ultima ședință a Parlamentului, cu voturile fracțiunii PAS, a fost votat în prima lectură un proiect potrivit căruia copiii ambasadorilor Republicii Moldova vor primi câte 700 de euro pe lună, până la vârsta de 23 de ani.
În acest context, Ion Chicu a scris un mesaj pe Facebook, unde a publicat și o imagine cu indemnizațiile lunare oferite copiilor ambasadorilor.

Un comentariu
Pingback: Banii destinați copiilor diplomaților. Mihai Popșoi: Proiectul va fi retras - Ultimele ştiri din Moldova