Oficialii au salutat semnarea Acordului cu privire la cooperarea polițienească dintre statele noastre, fiind exprimată disponibilitatea de a avansa în promovarea acordurilor bilaterale și în domeniul protecției sociale, precum și de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, demnitarii s-au pronunțat pentru intensificarea cooperării în sectorul economic, comercial și turistic.
„Atât R. Moldova, cât și Albania au un potențial de dezvoltare a relațiilor social-economice, odată cu lansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Astăzi, a fost încheiat al 15-lea acord bilateral între țările noastre, ceea ce reconfirmă dezvoltarea relațiilor și hotărârea de a avansa cooperarea în domenii de interes comun”, a menționat Dorin Recean.
Ministrul Afacerilor Interne al Albaniei, Taulant Balla, a felicitat autoritățile și cetățenii țării noastre pentru succesul obținut în implementarea agendei europene și a anunțat disponibilitatea de a împărtăși experiența Albaniei în procesul de aderare la Uniunea Europeană în domeniul afacerilor interne.
Ultimelestiri.md amintește că în scopul intensificării cooperării în lupta împotriva amenințărilor la adresa securității și ordinii publice, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, împreună cu ministrul Afacerilor Interne al Albaniei, Taulant Balla, au semnat, la Chișinău, Acordul cu privire la cooperarea polițienească dintre cele două state.