Potrivit premierului, toate atacurile au fost detectate și neutralizate în timp real, fără afectarea procesului electoral, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit acestuia, în prezent, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) a blocat platforma host.md din cauza unui atac cibernetic masiv, ceea ce a dus la nefuncționarea a circa 4.000 de site-uri.
„Atacurile sunt orchestrate simultan, cu scopul de a supraîncărca rețeaua STISC, care deservește CEC și alte elemente ale infrastructurii electorale”, a adăugat Recean.
Surse din cadrul STISC au declarat pentru IPN că, în noaptea de dinaintea alegerilor parlamentare, site-urile guvernamentale au fost vizate de peste 14 milioane de tentative de atac cibernetic. Acestea ar fi vizat în special infrastructura Comisiei Electorale Centrale și a Agenției Servicii Publice.
Autoritățile afirmă că toate încercările au fost detectate și blocate, iar pentru a reduce riscurile suplimentare, STISC a decis suspendarea temporară a site-urilor considerate neesențiale în această perioadă.
Citește și: Routere folosite pentru a bloca CEC. Vodă: Am creat sisteme suplimentare
