Potrivit parlamentarului, deși suma necesară pentru rambursare era cunoscută de cel puțin două luni, procesul de debursare nu a fost inițiat la timp, transmite Ultimelestiri.md.
„Dacă eram în locul ministrei, știind de două luni suma, se găseau deja bani pentru debursare”, a declarat Ivanov.
Acesta susține că blocajul ar fi cauzat de deficiențe de management și de lipsa unor decizii operative din partea autorităților.
„Este o lipsă de profesionalism, de prioritizare și de management în situații de criză. Printr-o simplă semnătură se putea deschide apelul pentru depunerea facturilor de către agricultori”, a afirmat deputatul.
Serghei Ivanov a menționat că acciza la motorină este deja colectată de stat, iar restituirea acesteia nu ar reprezenta un efort financiar suplimentar.
„Acciza nu este o taxă inventată de agricultori, ci una deja încasată de stat. Statul nu face un sacrificiu financiar când o returnează”, a explicat el.
Totodată, parlamentarul a sugerat că întârzierea plăților ar putea ridica semne de întrebare privind modul de gestionare a fondurilor, menționând că acestea ar putea fi utilizate pentru acoperirea altor cheltuieli curente ale statului.
