Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, fostul vicepremier a subliniat că un Guvern trebuie evaluat în funcție de deciziile luate și modul în care acestea sunt comunicate cetățenilor. Totodată, Spînu a menționat că noua echipă a Executivului are sprijinul necesar pentru a realiza reformele propuse, transmite Ultimelestiri.md.
„Avem Guvern. Am să repet ce am zis și atunci când a fost votat Guvernul precedent. Un Guvern se va evalua în baza deciziilor pe care le va lua și a modului în care le va explica oamenilor. Un Guvern este politic, Guvernele tehnocrate sunt rare. Guvernul Tofan are o majoritate parlamentară clară și suport politic necesar pentru o bună activitate. Nu există Guverne de sacrificii, orice Guvern ia decizii complicate și de multe ori nepopulare. Dacă nu ar lua astfel de decizii atunci care ar mai fi rolul unui Guvern?”, a conchis Andrei Spînu.
Ultimelestiri.md amintește că noul Cabinet de miniștri, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, a depus în această dimineață jurământul de învestire, în cadrul unei ceremonii oficiale la sediul Președinției Republicii Moldova.
