Comentatorul politic, Ion Tăbîrță, spune că, cel mai probabil, următoarea guvernare va fi una de coaliție, perioada guvernării monocolore fiind la final în Moldova. Potrivit expertului, o guvernare eurosceptică poate stagna procesul aderării la UE, însă nu mai poate opri mișcarea geopolitică a țării spre Occident, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
„Guvernările monocolore sau guvernarea unui singur partid, mai degrabă, a fost o excepție pentru Republica Moldova decât o normalitate. Până la urmă, vom avea o coaliție, coalițiile sunt problematice, zgomotoase, dar ele mențin un anumit echilibru. Decizia de lansare a negocierilor de aderare este importantă pentru că încep anumite procese, iar cursul istoriei nu mai poate fi deturnat. Da, parcursul european al Republicii Moldova mai poate stagna, dar mișcarea geopolitică a Moldovei spre Vest a început. La noi după 2013 s-a pierdut dinamica proeuropeană, această dinamică a fost reluată abia în 2021”, a spus comentatorul politic Ion Tăbîrță.
Potrivit expertului politic, lipsa persoanelor profesioniste care să contribuie la apropierea Republicii Moldova de UE este o problemă serioasă pentru actuala guvernare. Ion Tăbîrță spune că o soluție în acest sens ar fi invitarea specialiștilor din România, după modelul preluării șefiei BNM de către Anca Dragu.
„Noi discutăm despre parcursul european al statului nostru, doar datorită faptului că Ucraina rezistă în război. Dacă Ucraina nu rezista, iar armata rusă ocupa Odessa și ajungea la hotarul Republicii Moldova pe segmentul transnistrean, lucrurile s-ar fi schimbat dramatic pentru noi. Acum, pentru că Ucraina rezistă, chiar să vină forțe anti-europene la cârma Republicii Moldova, noi am fi o enclavă într-un spațiu geopolitic occidental spre care tinde Ucraina. Pentru Republica Moldova cea mai mare problemă în acest proces de integrare europeană este resursa umană. Deja se observă o lipsă acută de specialiști. Putem critica mult modul în care a fost scos Octavian Armașu și adus un guvernator din România, dar acesta este un scenariu pe care orice guvernare va trebui să-l ia în considerare, dacă va dori să se apropie de Uniunea Europeană. Să aducă specialiști din România”, a mai spus comentatorul politic.
Ultimelestiri.md amintește că guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a fost revocat la data de 21 decembrie din funcție, pentru că nu și-ar fi îndeplinit obligațiunile de serviciu.
A doua zi după demisia lui Armașu, Parlamentul a înaintat-o pe Anca Dragu la funcția de guvernator BNM.
De menționat că Bianca Dragu a primit cetățenia R. Moldova la data de 21 decembrie, în urma unui decret semnat de Maia Sandu.
După numirea sa în funcție, Anca Dragu a declarat că dorește să asigure independența și integritatea BNM și să sprijine R. Moldova în parcursul european.
