În cadrul vizitei sale la Moscova, unde a fost prezentă alături de Ilan Șor și Evghenia Guțul la parada dedicată Zilei Victoriei, Tauber a mers și la Duma de Stat, unde a fost întâmpinată de deputați, transmite Ultimelestiri.md.
Tauber a criticat actuala guvernare și s-a plâns Moscovei pe închiderea canalelor de televiziune, a spus că oamenii sunt persecutați în țară, iar ceea ce se petrece nu e voința poporului:
„Cel mai important lucru este că întotdeauna am avut și avem prietenie. Oricât de mult ar vrea să distrugă această prietenie autoritățile actuale din Moldova, care sunt conduse de curatori occidentali, nu pot face nimic.
„Indiferent cât de mult sunt închise canalele opoziției, indiferent de ce spune Maia Sandu și partidul PAS, care acum este la putere, Moldova este foarte solidară cu Federația Rusă.
Iar relațiile pe care le construim de ani de zile – istorice, culturale, educaționale, economice – sunt cele care vor salva țara noastră din criza profundă în care, din păcate, America și Europa au împins-o", a declarat Marina Tauber.
„(…) Un parlamentar care a făcut multe pentru ca relațiile dintre țările noastre să se dezvolte, să se consolideze și să facă legăturile noastre și mai eficiente.
Marina Alexandrovna (n.r. Tauber) este membră a grupului de prietenie al parlamentelor noastre – Moldova și Rusia. Și, bineînțeles, ar trebui să-i mulțumim colegei noastre, deoarece deputații din Parlamentul moldovean, care sunt în favoarea prieteniei cu țara noastră, Duma de Stat, nu lucrează în condiții simple. Ei sunt supuși la șantaj și amenințări de-a dreptul", a declarat Volodin.
De menționat că de la începutul anului, și Evghenia Guțul a efectuat mai multe vizite în Rusia, iar în luna martie, ea s-a întâlnit inclusiv cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Un comentariu
Pingback: Protest la Judecătoria Buiucani. Tauber: Am revenit de la Moscova cu forțe noi - Ultimele ştiri din Moldova