Întrebat despre afirmațiile lui Pasat, Voronin a replicat scurt: „Nu comentez declarațiile lui Pasat”, dar a adăugat enigmatic: „A fost eliberat înainte de termen. Trebuie să se ducă să mai facă patru ani”. Fostul președinte nu a clarificat dacă observația viza pe Valeriu Pasat sau pe Ilie Ilașcu, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
De menționat că Valeriu Pasat, șef al SIS în perioada 1999 – 2002, a declarat că eforturile decisive pentru eliberarea deținutului politic au fost depuse de ofițerii serviciului de securitate, și nu de președintele de atunci, Vladimir Voronin.
„Cu adevărat, eu l-am primit pe Ilașcu de la Antiufeev, dar Voronin nu a contribuit la eliberarea lui. Noi am purtat negocieri dificile la Tiraspol, Kiev și Moscova. A fost un efort enorm al SIS”, a spus Pasat.
El a mai relatat că în biroul lui Voronin discuția cu Ilașcu ar fi durat doar 11 minute, iar fostul președinte ar fi cerut ca acesta să fie imediat escortat peste Prut: „Voronin a spus că trebuie să-l duc din țară, să-l predau României. Să nu rămână nicidecum”.
În declarațiile sale, Valeriu Pasat a afirmat că președintele Voronin ar fi dorit să fie recunoscut internațional pentru implicarea în eliberarea lui Ilașcu:
„Unii dintre ambasadorii noștri au primit indicații de la Chișinău să informeze organizațiile internaționale, pentru ca Voronin să devină laureat al Premiului Nobel pentru acest gest,” a spsu Pasat.
Potrivit lui Pasat, verificările ulterior efectuate de organizații internaționale ar fi arătat că rolul lui Voronin în eliberarea deținutului politic a fost, în realitate, minimal.
Joi, deputații au ținut un moment de reculegere în memoria lui Ilie Ilașcu. Aleșii PSRM și PCRM nu s-au alăturat inițiativei.
Amintim că Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol, a decedat pe 17 noiembrie la vârsta de 73 de ani și a fost înmormântat pe 20 noiembrie la Cimitirul Bellu din București. Joi, în Republica Moldova a fost declarată zi de doliu național.
Totodată, mai mulți politicieni au cerut oficial ca segmentul străzii Toma Ciorbă cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și strada 31 August 1989 — zona în care se află Ambasada Federației Ruse — să fie redenumit în strada Ilie Ilașcu.
