Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat la data de 17 noiembrie 2018, aproximativ la miezul nopții, pe strada Maxim Gorki din raionul Orhei, transmite Ultimelestiri.md.
Condamnatul a lovit un bărbat în regiunea capului pentru a-i sustrage telefonul mobil pe care acesta îl avea în buzunar. Ulterior, acesta a părăsit fața locului.
Inițial, prin sentinţa Judecătoriei Orhei, sediul Central din 21 septembrie 2020, condamnatul a fost achitat de învinuirea în comiterea infracţiunii de jaf (art. 187 alin. (2) lit. e) şi f) din Codul penal), pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de inculpat.
Cu toate acestea, nefiind de acord cu sentința primei instanțe, acuzatorii de stat din Procuratura raionului Orhei au înaintat cerere de apel, prin care au solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut culpabil în săvârşirea infracţiunii şi să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen șase ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
În motivarea apelului s-a invocat că în cadrul judecării cauzei penale, instanţa de judecată nu a apreciat în modul cuvenit probele administrate, pronunțând o hotărâre nefondată.
Drept urmare, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2024, a fost admis apelul, casată sentința contestată și pronunțată o nouă hotărâre prin care inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de patru ani și opt luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
