Potrivit IGP, poliția din Strășeni a fost sesizată în jurul orei 04:38, despre producerea unui accident de circulație pe traseul R-1, în apropierea localității Pănășești, transmite Ultimelestiri.md.
La fața locului, preliminar, polițiștii au stabilit că un Mercedes Artego, condus de bărbat de 38 de ani, a încercat să evite tamponarea unei căprioare, a pierdut controlul asupra mașinii și a ieșit pe contrasens, tamponându-se violent cu un TIR, condus de un bărbat de 72 de ani.
Din nefericire, în urma impactului, șoferul TIR-ului a decedat la fața locului.
Conducătorul Mercedesului fiind testat alcoolscopic, s-a constata rezultat negativ la prezența alcoolului în aerul expirat.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor în care s-a produs accidentul.