Astfel, oamenii legii recomandă șoferilor să fie prudenți la volan și să evite zona, transmite Ultimelestiri.md.
Internauții mai anunță că un camion s-a răsturnat pe marginea drumului în direcția comunei Băcioi.
Menționăm că situații similare se întâlnesc și pe strada Calea Ieșilor din sectorul Buiucani al Capitalei, unde din cauza ploilor puternice, au cedat gurile de canalizare. Drumul spre Aeroportul internațional Chișinău este plin de gropi și băltoace, iar la ieșirea din Capitală, spre Sângera, o porțiune de drum a fost inundată.
Astăzi, Primăria orașului Chișinău a anunțat că în contextul Codului Galben de instabilitate atmosferică, serviciile municipale sunt în teren și monitorizează situația.
Pentru siguranța locuitorilor Capitalei, autoritatea a îndemnat cetățenii să fie prudenți, să evite deplasările neesențiale în timpul averselor puternice, să nu se adăpostească sub copaci, panouri publicitare sau construcții provizorii și să supravegheze copiii pe durata fenomenelor meteorologice periculoase.
Ultimelestiri.md amintește că Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis două Coduri Galbene, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pe arii extinse se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15–30 l/m²) cu grindină și vijelii în rafale de până la 15–20 m/s.
Ulterior, pe 7 iunie, va intra în vigoare Codul Galben de ploi însemnate cantitativ.
De asemenea, autoritatea a avertizat că precipitațiile abundente pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe unele râuri mici, cu posibile efecte de inundații locale, precum și creșteri de debite și niveluri.
Citește și: Alertă de vreme rea în Moldova. Recomandările IGSU pentru populație
