Astfel, în situații de urgență, poliția, IGSU și personalul medical vor activa ca o echipă comună de intervenție, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
Ancheta privind decesul a două persoane într-o mașină înzăpezită la Căușeni a evidențiat lacunele legii referitoare la activitatea Serviciului 112. Ministrul de Interne propune implementarea unui model occidental, unde serviciile de urgență nu doar transmit informații, ci și propun soluții și monitorizează cazurile.
Efros subliniază că Serviciul 112 va deveni responsabilitatea MAI, iar mecanismele de intervenție vor fi îmbunătățite. Pentru reducerea timpului de intervenție, serviciile de urgență ale Ambulanței, Poliției și Pompierilor vor forma echipe comune.
Liviu Oboroc, directorul Serviciului 112, a fost demis în urma incidentului de la Căușeni, iar ministrul Efros susține că analiza a identificat lacune în modul de activitate și procedurile operaționale, pledând pentru o abordare integrată și eficientă în gestionarea situațiilor de urgență.
Ultimelestiri.md amintește că două persoane au decedat într-un automobil blocat în nămeți. Cadavrele acestora au fost găsite luni dimineață, în jurul orei 08:35, la intrarea în localitatea Coșcalia, raionul Căușeni.
Sora bărbatului a declarat că fratele ei împreună cu soția s-au pornit la ea pentru a-i aduce un telefon ca să poată suna în caz de urgență.
Totodată, Serviciul de Urgență 112 a confirmat că a recepționat un apel din partea cuplului.
Fiica și ginerele cuplului susțin că tragedia putea fi evitată dacă autoritățile reacționau prompt.
În urma urgiei care a luat viața oamenilor, premierul Dorin Recean a cerut demisia șefului Serviciului de Urgență 112.
Cu declarații despre cazul de la Coșcalia a venit și ministrul de Interne, Adrian Efros, în cadrul unei conferințe de presă.

Un comentariu
Pingback: Alaiba nu ştie cine e interimar la Serviciul 112: Domnul Efros se ocupă - Ultimele ştiri din Moldova