Programul este destinat persoanelor cu vârste între 30 și 55 de ani care au întrerupt activitatea profesională din diferite motive sau își doresc o schimbare de carieră. Persoanele interesate se pot înscrie prin completarea formularului online pus la dispoziție de organizatori, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Potrivit autorităților municipale, participanții vor primi sprijin pentru dezvoltarea competențelor necesare reintegrării pe piața muncii.
Cursurile vor fi organizate în domenii precum contabilitate, managementul rețelelor sociale, proiectare și confecționare vestimentară sau activități administrative de birou. De asemenea, programul include sesiuni dedicate redactării CV-ului, pregătirii pentru interviuri și dezvoltării abilităților de comunicare la locul de muncă.
Programul se va desfășura în perioada 10 iunie – 15 august. Activitățile vor avea loc la Centrul municipal de învățare și educație a adulților din Chișinău. Inițiativa este implementată de Primăria Chișinău și Direcția generală educație, tineret și sport, în parteneriat cu DVV International Moldova, în cadrul proiectului „CMIEA – Învățăm, Creștem, Reușim”.
