Potrivit AGE, utilizarea acestor pachete va reduce timpul și resursele necesare pentru implementarea soluțiilor digitale, eliminând necesitatea dezvoltării repetate a acelorași componente software, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, noile instrumente facilitează integrarea cu platformele guvernamentale prin documentație și ghiduri standardizate, contribuind la dezvoltarea unor aplicații sigure, interoperabile și conforme cu cerințele tehnice ale statului.
Un alt obiectiv al inițiativei este oferirea unei experiențe unitare pentru utilizatorii serviciilor publice digitale, prin aplicarea Modelului Unitar de Design și dezvoltarea unor servicii centrate pe nevoile cetățenilor și ale mediului de afaceri.
Toate resursele tehnice sunt disponibile pe platforma eGov4Dev, unde dezvoltatorii pot găsi documentație, ghiduri și exemple de integrare cu principalele servicii digitale guvernamentale, inclusiv MPass, MSign, MPay, MPower, MDelivery, MDocs, MNotify, MLog, MConnect Events, eDemocracy și EVO Wallet.
Dezvoltatorii care au nevoie de asistență tehnică pot solicita suport din partea echipei AGE prin canalele dedicate puse la dispoziție de instituție.
![]()
![]()
