Potrivit AMDM, proiectul Hotărârii Guvernului privind mecanismul național de evaluare a tehnologiilor medicale a fost elaborat cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății și al Băncii Mondiale și urmărește instituirea, pentru prima dată în Republica Moldova, a unui sistem unitar de evaluare a tehnologiilor medicale, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Noul mecanism va sta la baza deciziilor privind finanțarea din bani publici a medicamentelor, dispozitivelor medicale și a altor tehnologii din sănătate, având drept obiectiv asigurarea unor decizii bazate pe dovezi științifice, eficiență economică și sustenabilitate financiară. Autoritățile susțin că acesta va contribui la utilizarea transparentă și responsabilă a resurselor publice.
La consultările publice au participat reprezentanți ai mediului academic, ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ai Camerei de Comerț Americane din Moldova, ai Asociației Producătorilor de Medicamente din Moldova, precum și ai sectorului farmaceutic.
În cadrul reuniunii, directoarea AMDM, Iuliana Albu, a subliniat importanța dialogului dintre autorități, comunitatea profesională și sectorul privat pentru elaborarea unei legislații moderne, adaptate realităților naționale și armonizate cu standardele europene.
Participanților le-au fost prezentate principalele componente ale mecanismului, inclusiv etapele procesului de evaluare, structura instituțională, rolurile autorităților implicate, criteriile de apreciere a valorii tehnologiilor medicale, precum și mecanismele de monitorizare și reevaluare.
Propunerile formulate în cadrul consultărilor vor fi analizate și integrate în forma finală a proiectului, care urmează să fie supus procedurilor de avizare și aprobare. După adoptarea Hotărârii Guvernului vor fi elaborate actele normative necesare aplicării mecanismului, iar implementarea acestuia va avea loc etapizat, începând cu medicamentele prioritare pentru finanțarea din fonduri publice.
Potrivit AMDM, introducerea mecanismului național de evaluare a tehnologiilor medicale reprezintă un pas important în modernizarea sistemului de sănătate, consolidarea procesului decizional bazat pe dovezi și alinierea Republicii Moldova la bunele practici europene.
