Potrivit lui Igor Boțan, anul trecut, Academia de Administrație Publică de pe lângă președintele Federației Ruse a dat publicității dinamica aflării cetățenilor moldoveni pe teritoriul Rusiei. Potrivit acesteia, din 2014, când a avut loc anexarea Crimeii, numărul moldovenilor a scăzut de la șapte sute de mii până la aproximativ 80.000. Analistul politic a remarcat că războiul din Ucraina are un impact negativ asupra migrației din Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
„Noi știm cu certitudine, când a izbucnit acest război în țara vecină foarte multe familii au plecat din Republica Moldova de frica războiului care se poate extinde și poate afecta și Moldova. Eu cunosc destul de multe familii tinere și înstărite care au plecatˮ, a spus Igor Boțan.
Expertul a reamintit că, potrivit rezultatelor sondajelor de opinie de 10-15 ani în urmă, peste 20% de moldoveni intenționau atunci să plece din Republica Moldova, iar când circumstanțele se agravează, cum este un război în regiune, din aceste segment de 20% mai mulți ar pleda energic pentru a părăsi Republica Moldova, luând în considerare modul în care evoluează lucrurile.
Expertul a afirmat că impactul diasporei asupra proceselor politice din Republica Moldova este vizibil.
„Dragi concetățeni din diaspora, sigur că actuala guvernare are anumite succese, dar are și anumite păcate, dar doi cei mai buni miniștri din Guvernul din Moldova după alegerile parlamentare sunt din diaspora. Este vorba despre Marcel Spatari, care a fost ministrul muncii și protecției sociale și care pur și simplu a salvat Republica Moldova în primul an de după război, în perioada de iarnă. Și al doilea este Nicu Popescu care a îndeplinit cea mai importantă munca pentru ca Republica Moldova să obțină statutul de țara candidat și să înceapă negocierile cu Uniunea Europeană. Iată care este impactul oamenilor din diaspora asupra Republicii Moldovaˮ, a conchis Igor Boțan.
