Potrivit Poliției de Frontieră, ședința a fost organizată și desfășurată de către Centrul Național pentru Protecția datelor cu Caracter Personal, în baza planului de instruiri pentru anul 2024, aprobat și semnat de către conducătorii CNPDCP și IGPF la data de 21 februarie curent, transmite Ultimelestiri.md.
Scopul ședinței, desfășurate astăzi, 20 martie, în incinta Direcției regionale Est a IGPF a fost ca Polițiștii de Frontieră să cunoască și să utilizeze corect datele cu caracter personal, pentru elucidarea circumstanțelor legale.
Astfel, polițiștii de frontieră au abordat subiecte precum:
– Diferența dintre datele cu caracter personal și cele fără date personale;
– Răspunderea care o poți purta în cazul utilizării datelor cu caracter personal în mod ilicit.
– Drepturile dar și obligațiunile polițiștilor de frontieră cu privire la utilizarea datelor cu caracter personal;
– Drepturile subiectului datelor cu caracter personal;
– Evaluarea impactului asupra protecțiilor datelor;
– Obligația de asigurare a confidențialității și securității prelucrărilor de date.
De asemenea, în cadrul cursului, polițiștii de frontieră au avut prilejul de a fi ghidați la întrebările cu care se confruntă în activitatea de serviciu.
![]()
![]()
![]()
Foto: Border.gov.md
