Acțiunile au avut loc în cadrul unei operațiuni de prevenire și combatere a comerțului ilicit cu produse din tutun, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Poliției, în baza informațiilor acumulate și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au efectuat percheziții autorizate la locuințele a patru suspecți, cu vârste cuprinse între 45 și 62 de ani.
În timpul descinderilor, polițiștii au ridicat 20.980 de țigarete de diferite mărci, care ar fi urmat să fie comercializate ilegal.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Poliția amintește că vânzarea produselor din tutun fără acte de proveniență este interzisă și se sancționează în conformitate cu legislația în vigoare.
