Potrivit municipalității, 4.618 copii au beneficiat până acum de bilete în taberele „Cireșarii”, „Alunelul” și „Poienița Veselă”. Alți 1.538 de elevi și antrenori au participat la taberele sportive organizate în această vară, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Totodată, 755 de copii au fost implicați în proiectul ecologic „Green Gate”, care se apropie de final. Dintre aceștia, 214 sunt copii cu statut de refugiat. Programul a inclus activități educative și recreative axate pe protecția mediului, incluziune și dezvoltarea relațiilor între participanți.
În total, în sezonul estival 2026, peste 10.000 de elevi vor beneficia de programele municipale de odihnă. Pentru organizarea acestora au fost alocate peste 36 milioane de lei.
