Neglijența, lipsa verificărilor periodice sau defectele de construcție pot duce nu doar la pierderi materiale, ci și la tragedii umane, a subliniat Guzun, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agora.md.
Principalele cauze identificate de specialiști sunt:
- utilizarea greșită a sobelor pe bază de combustibil solid;
- defecțiuni sau erori de construcție ale sobelor și coșurilor de fum;
- nerespectarea normelor de exploatare a instalațiilor termice.
Măsuri de prevenire
Specialistul a menționat pentru Moldova 1 că înainte de venirea sezonului rece, fiecare sobă și coș de fum trebuie inspectate. Uneori este suficientă o simplă curățare, însă în alte situații se impun reparații sau chiar reconstrucții pentru a preveni acumularea funinginii și izbucnirea flăcărilor.
„Curățarea periodică a coșului de fum sau lucrările de întreținere realizate conform normelor tehnice sunt esențiale pentru siguranță,” subliniază Ștefan Guzun.
Alte recomandări includ:
- evitarea uscării hainelor pe sau lângă sobă;
- supravegherea permanentă a focului și atenție sporită la copii;
- alimentarea sobei cu lemne în cantități moderate, de mai multe ori pe zi, în locul supraîncălzirii acesteia;
- interzicerea utilizării lichidelor inflamabile, precum benzina, la aprinderea focului.
Detectorul de fum – o investiție salvatoare
Astfel, IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum în locuințe, mai ales pentru protecția pe timp de noapte. Acestea pot face diferența dintre un incident minor și o tragedie.
