Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat în seara zilei de 5 decembrie 2023, într-un sat din raionul Șoldănești, transmite Ultimelestiri.md.
Cei trei inculpați, fiind în stare de ebrietate, au bătut un bărbat cu pumnii și picioarele lângă gospodăria în care ultimul locuia temporar. În dimineața zilei următoare, victima a decedat, urmare a leziunilor care i-au fost cauzate.
Inculpații și-au recunoscut vinovăția pentru comiterea faptei imputate, prin urmare cauza a fost examinată în procedură simplificată, aceștia beneficiind de reducerea limitelor pedepsei.
Astfel, instanța le-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani pentru doi din făptuitori, și nouă ani de închisoare pentru al treilea.
Sentința este cu drept de apel în instanța ierarhic superioară.
